Amintiri din epoca de aur...

Vedeam aceiasi energie stranie in infatisare ,o forta biruitoare in privire ,aceiasi tinuta impecabila si aceleasi trasaturi ale fetei...Te priveam cu o doza uriasa de respect,chipul tau bland si glasul suav ma indemnau la visare,niste cuvinte mari nu?probabil va ganditi la un bazm,nicidecum la o persoana...dar sa va dezvalui un mic secret...aceasta persoana ma rasfata in fiecare seara cu o poveste si un pahar de lapte cu ciocolata:X ia spuneti ,a-ti ghicit?

Odata,chipul tau radia sub razele solare si aducea cateva raze de lumina si in viata unei fetite dornice de cunoastere,dornica sa de-a nas in nas cu viata,acum nimic nu sa schimbat draga Buni,poate au aparut doar cateva riduri in plus si o stare de sanatate din ce in ce mai precara.As vrea sa am putere,sa-ti alin durerea,sa-ti sting suferinta exact asa cum faceai tu pe vremuri ,ma adunai dupa jos si ma intrebai"Ce ai patit fata,i-ar ai cazut?!" apoi ma spalai si imi alungai durerea cu fel de fel de unguente...

Imi aduc si acum aminte,vicleana ta metoda de a detine controlul asupra situatiei,imi mai aduc aminte si acum dupa-amiezile imbibate in vanilie,scortisoara si nuca,dupa-amiezile in care gateam impreuna draga mea,cel putin asa imi placea sa cred ,dar defapt tu ma tineai ocupata...abia acum realizez ,acum iti deslusesc tainele,abia acum inteleg si te apreciez poate mai mult decat am facut-o in copilarie...

Timpul trece repede,ma indrept cu pasi repezi spre varsta de 18 ani,acea varsta care teoretic te rupe de obiceiurile copilaresti,pentru mine e un inceput de drum,probabil o sa ma detasez de boamboanele tale facute din zahar ars si faimosii colacei si placinte facute pe vatra...sau poate nu,categoric nu!!!O sa fiu intodeauna aceiasi fetita cu carlionti balaii,asa cum iti placea tie sa imi spui,draga mea!!! Oriunde as pleca,oriunde m-as duce o sa ma intorc cu zambetul pe buze,acasa,pe taramul copilariei!!Te iubesc!:*

Enigma...

In albul unei foi,in adancul abis al unei enigme,cuvintele nu isi gasesc locul ,se intrepatrund prin mii si mii de ipoteze apoi dispar precum o teorie eronata.A mai trecut o zi,o saptamana,o luna ,as avea atatea de spus,dar nu imi gasesc cuvintele,totul pare atat de vag,simt ca ma aflu intr-un impas al exprimarii.Cum as putea afisa sentimentele care imi inunda sufletul,isi pune amprenta asupra amintirilor si sentimentelor mele,imi zdruncina sufletul  precum adierea vantului rece,imi da o senzatie sinistra ,cuvintele imi par mult prea vagi,mult prea seci,nu am puterea sa le combin in fraze ilustre,nu sunt suficiente pentru a impregna adevarata esenta...apoi sesizez ca nu o sa ma mai intoarc niciodata la ruinele vechilor paradise,si probabil tot ce va ramane este o vaga amintire si un text sec uitat odata cu trecerea timpului ...ma aflu in situatia unui pictor care nu dispune de paleta de culori necesara  pentru a-si afisa propria capodopere,unui muzician caruia nu ii ajung sunetele pentru a crea linia melodica,a unui copil care invata primii pasi...